Treci la continutul principal (Press Enter)
Ai nevoie de informatii suplimentare?
Browser-ul nu este suportat
Din pacate, browser-ul folosit nu este compatibil cu website-ul nostru. Te rugam incearca sa accesezi website-ul dintr-un alt browser precum Edge, Chrome, Firefox sau Safari.

CONDITII SI REGULAMENT

"IN FOCUS II: TOYOTA C-HR"

Conditii participare:

  • Participantul sa aiba domiciliul sau resedinta in Romania si minimum 18 ani impliniti
  • Sa dețina un cont (profil personal) pe rețeaua de socializare în cadrul căreia se desfășoară Concursul Campaniei. În scopul evitării fraudelor, contul trebuie să fie creat cu cel putin 30 de zile calendaristice anterior începerii Campaniei și să prezinte o activitate minimă vizibilă, precum, dar fără a se limita la, postări, comentarii, aprecieri sau urmăriri.
  • Sa nu fie angajat sau membru al familiilor organizatorului, agentiilor partenere si entitatilor implicate in elaborarea campaniei, al persoanelor juridice partenere ale organizatorului ce au calitatea de dealer sau service autorizat Toyota

Regulamentul oficial al campaniei

"IN FOCUS II: TOYOTA C-HR"

17 septembrie 2025 – 21 octombrie 2025

SECTIUNEA 1. ORGANIZATORUL SI REGULAMENTUL CAMPANIEI

 

1.1. Organizatorul campaniei „IN FOCUS II: Toyota C-HR” („Campania"), este societatea Toyota Romania S.R.L. cu sediul in Bulevardul Pipera nr. 1-6A, Voluntari, judetul Ilfov, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J23/2402/2008, CUI 12723443 („Organizatorul”).

1.2. Campania se va desfasura prin intermediul societatilor

OPTIMUS PERFORMANCE MARKETING S.R.L cu sediul in str. Emanoil Porumbaru, nr. 13, Sector 1, Bucuresti, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J40/4310/2014, CUI 33031470;

THE SOCIETY PR & EVENTS SRL , cu sediul in str. Anton Pavlovici Cehov nr. 6, etaj 2, Sector 1, Bucuresti, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J40/5457 /2018, CUI 39224402;

GONEWS & STUFF SRL, cu sediul in Bicazu-Ardelean, Neamt, inregistrata la Registrul Comertului sub J27/582/2011, CUI 28965060 si

WHITE IMAGE LOYALTY SRL, cu sediul in str. Ion Brezoianu, nr. 4, etaj 2, ap. 3 Sector 5, Bucuresti, inregistrata la Registrul Comertului sub J40/926/2013, CUI 31146120 („Agentiile”).

1.3. Prin inscrierea si participarea la aceasta Campanie se prezuma cunoasterea si acceptarea integrala, expresa si neechivoca a tuturor termenilor, conditiilor si prevederilor prezentului regulament al Campaniei („Regulamentul”).

1.4. Regulamentul poate fi vizualizat pe website-ul https://www.toyota.ro/infocus („Website-ul Toyota”) si este disponibil in mod gratuit oricarui solicitant care transmite o cerere scrisa la adresa Organizatorului mentionata mai sus.

1.5. Prezenta Campanie se desfasoara in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata.

 

SECTIUNEA 2. OBIECTUL CAMPANIEI

 

2.1. Campania consta in desfasurarea a zece concursuri („Concursurile Campaniei” sau, individual, „Concursul Campaniei”), care au ca obiect publicarea de comentarii la postarile Campaniei  incarcate pe paginile de Facebook si Instagram indicate in sectiunea 3 din Regulament („Postarile Campaniei” sau, individual, „Postarea Campaniei”). Comentariile vor consta in raspunsul Participantilor, astfel cum sunt definiti in sectiunea 5 din Regulament, la intrebarile aferente fiecaruia dintre Concursurile Campaniei. Intrebarile vor fi detaliate in Postarile Campaniei.

 

SECTIUNEA 3. ARIA DE DESFASURARE A CAMPANIEI

 

3.1. Campania este organizata pe paginile de Facebook si Instagram Toyota Romania disponibile la adresele: https://www.facebook.com/ToyotaRomania (Opens in new window) („Pagina de Facebook Toyota Romania”), si https://www.instagram.com/toyota.romania?igsh=ZGl6eHo0Nm1sYTY5 (Opens in new window) („Pagina de Instagram Toyota Romania”) precum si pe orice canale de comunicare stabilite de catre Organizator, in conditiile Regulamentului.

3.2. Facebook si Instagram nu au nicio responsabilitate pentru prezenta Campanie, nefiind implicate in niciun mod in elaborarea, implementarea si finalizarea acesteia.

 

SECTIUNEA 4. PERIOADA DE DESFASURARE A CAMPANIEI

 

4.1. Campania se va desfasura in intervalul 17 septembrie 2025, ora 00:00 – 21 octombrie 2025, ora 23:59 („Perioada Campaniei”).

4.2. Campania este compusa din 10 concursuri saptamanale care se vor desfasura conform urmatorului calendar:

a. In fiecare dintre saptamanile 17 septembrie 2025 – 23 septembrie 2025, 24 septembrie 2025 – 30 septembrie 2025, 01 octombrie 2025 – 07 octombrie 2025, 08 octombrie 2025 – 14 octombrie 2025, 15 octombrie 2025 – 21 octombrie 2025 va avea loc cate un concurs pe Pagina de Instagram Toyota Romania si cate un concurs pe Pagina de Facebook Toyota Romania, in conditiile Regulamentului.

4.3. Concursurile Campaniei incep la ora 00:00 a datei indicate drept data de inceput a concursului si se incheie la ora 23:59 a datei indicate drept data de sfarsit a concursului.

4.4. Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica data de inceput sau de incheiere a fiecaruia dintre Concursurile Campaniei. Orice modificare va fi comunicata si va intra in vigoare de la data publicarii pe Website-ul Toyota.

4.5. Dupa data incheierii fiecaruia dintre Concursurile Campaniei, Organizatorul nu mai are nicio responsabilitate si nu isi mai asuma nicio obligatie in legatura cu orice circumstanta care ar putea eventual conduce la concluzia actualitatii sau continuarii Concursului Campaniei.

4.6. Orice inscriere inainte de data si ora de incepere sau dupa data si ora de incheiere a fiecaruia dintre Concursurile Campaniei nu va fi luata in considerare, cu exceptia cazului in care se va decide modificarea Perioadei Campaniei, conform prevederilor art. 4.4. de mai sus.

 

SECTIUNEA 5. CONDITII DE ELIGIBILITATE LA CAMPANIE

 

5.1. Poate participa la Campanie orice persoana fizica ce indeplineste urmatoarele conditii, la data inscrierii la oricare dintre Concursurile Campaniei („Participant”):

a. are varsta de minimum 18 ani impliniti;

b. are domiciliul sau resedinta in Romania;

c. detine un cont (profil personal) pe reteaua de socializare in cadrul careia se desfasoara Concursul Campaniei. In scopul evitarii fraudelor, contul trebuie sa fie creat cu cel putin 30 de zile calendaristice anterior inceperii Campaniei si sa prezinte o activitate minima vizibila, precum, dar fara a se limita la, postari, comentarii, aprecieri sau urmariri.

5.2. Nu sunt eligibile a participa la Campanie urmatoarele categorii de persoane, si nici membrii familiilor acestora (copii, parinti, frati/surori, sot/sotie):

a. angajatii Organizatorului;

b. angajatii Agentiilor;

c. angajatii persoanelor juridice partenere ale Organizatorului, ce au calitatea de dealer sau service autorizat pentru produsele Toyota;

d. angajatii oricaror entitati implicate in elaborarea Campaniei.  

5.3. Verificarea indeplinirii conditiilor prezentului Regulament se va face de catre Organizator la momentul desemnarii Castigatorilor, respectiv la momentul validarii acestora, conform sectiunilor 7 si 8 din Regulament. Participantul castigator isi asuma raspunderea pentru toate informatiile pe care le furnizeaza Organizatorului si garanteaza cu privire la autenticitatea acestora. Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula inscrierea oricarui Participant care nu respecta Regulamentul sau care este suspectat de frauda comisa in vederea participarii la Campanie.

5.4. Conditiile de la pct. 5.1. de mai sus trebuie indeplinite pe toata perioada desfasurarii Concursului Campaniei la care s-a inscris Participantul, cel putin pana la momentul validarii Participantului castigator conform sectiunii 8 din Regulament.

 

SECTIUNEA 6. INSCRIEREA IN CAMPANIE

 

6.1. Pentru a participa in cadrul oricaruia dintre Concursurile Campaniei, Participantul trebuie ca, pe perioada Concursului Campaniei, sa realizeze, in mod cumulativ, urmatoarele:

a. Sa acceseze Pagina de Facebook Toyota Romania sau, dupa caz, Pagina de Instagram Toyota Romania;

b. Sa acceseze Postarea Campaniei care corespunde Concursului Campaniei aflat in desfasurare;

c. Sa publice in rubrica de comentarii a Postarii Campaniei un comentariu care sa cuprinda raspunsul Participantului la intrebarea detaliata in Postarea Campaniei. Raspunsul trebuie sa fie relevant pentru intrebarea adresata. Pentru claritate, nu vor fi considerate valabile comentariile care:

- contin exclusiv simboluri, emoji-uri, cifre sau combinatii de litere/cifre aleatorii;

- contin raspunsuri care nu au legatura cu intrebarea formulata in Postarea Campaniei;

- nu respecta cerintele minime de continut inteligibil sau nu pot fi interpretate in mod rezonabil ca un raspuns la intrebarea formulata in Postarea Campaniei.

d. Sa se asigure ca nu publica comentarii care contin vreun tip de date cu caracter personal precum, dar fara a se limita la: nume, adrese de domiciliu sau numere de telefon.

e. Sa se asigure ca nu publica comentarii care contin marci, denumiri comerciale sau elemente de identitate vizuala, altele decat cele asociate marcii Toyota;

f. Sa se asigure ca nu publica comentarii care utilizeaza limbaj sau continut jignitor, nepotrivit, licentios, injurios, obscen, instigator la discriminare, violenta sau activitati ilegale;

g. Sa nu publice comentarii identice cu alte comentarii anterior publicate la Postarea Campaniei.

6.2. Organizatorul isi rezerva dreptul de a invalida orice comentariu si/sau Participant care nu respecta conditiile de la pct. 6.1. de mai sus, fara obligatia de a anunta sau motiva decizia.

6.3. Un Participant poate castiga un singur premiu in cadrul unui singur Concurs al Campaniei, indiferent de numarul comentariilor inscrise (inclusiv utilizand conturi multiple) la Concursurile Campaniei.

 

SECTIUNEA 7. DESEMNAREA CASTIGATORILOR

 

7.1. In ziua urmatoare incheierii fiecarui Concurs al Campaniei, Participantii eligibili care au inscris comentarii conform sectiunii 6 din Regulament vor fi desemnati Castigatori, in conditiile prezentei sectiuni.

7.2. Pentru fiecare Concurs al Campaniei va fi desemnat un singur Castigator. Castigatorul va fi selectat prin tragere la sorti din randul Participantilor eligibili inscrisi valabil in Campanie. Prin tragerea la sorti va si extras un numar de 3 Participanti de rezerva.

7.3. Ulterior selectarii Castigatorului prin tragere la sorti, Organizatorul il desemneaza in aceasta calitate prin verificarea indeplinirii conditiilor de la 5.1. lit. c. si sectiunea 6 din Regulament. In cazul in care Castigatorul selectat initial prin tragerea la sorti nu poate fi desemnat Castigator din motive independente de Organizator, va fi selectat un nou Castigator din randul Participantilor de rezerva extrasi prin tragerea la sorti.

 

SECTIUNEA 8. VALIDAREA CASTIGATORILOR

 

8.1. In termen de 3 zile calendaristice de la desemnarea Castigatorilor, Organizatorul ii va contacta printr-un mesaj transmis in mesageria contului cu care a participat la Concursul Campaniei. Castigatorii sunt obligati sa comunice Organizatorului, in termenul indicat de catre Organizator, urmatoarele date, in mod complet si corect: nume, prenume, data nasterii (pentru a verifica faptul ca au 18 ani impliniti la data inscrierii la Concursul Campaniei), codul numeric personal (pentru indeplinirea obligatiilor legale ale Organizatorului), numar de telefon si adresa la care sa fie livrat premiul.

8.2. In cazul in care se constata ca oricare dintre Castigatorii contactati in conditiile de mai sus nu respecta: a) cerintele de la pct. 8.1. de mai sus sau b) oricare dintre cerintele prezentului Regulament, premiul va fi atribuit unui alt Participant identificat ca rezerva conform Regulamentului, sau se anuleaza, conform deciziei Organizatorului.

8.3. Organizatorul nu va acorda nicio despagubire in bani sau alte beneficii Participantilor carora li s-a acordat initial un premiu, dar care nu au indeplinit in termen procedura de validare sau care se constata ulterior ca nu respecta intocmai cerintele Regulamentului.

8.4. Castigatorii premiilor oferite in cadrul Campaniei nu au dreptul de a transfera, ceda premiul unei alte persoane, anterior intrarii in posesia premiului.

 

SECTIUNEA 9. PREMIILE CAMPANIEI

 

9.1. Organizatorul ofera drept premiu, pentru fiecare Concurs al Campaniei, cate un smartphone model iPhone. Organizatorul va incerca, cu prioritate, sa ofere modelul iPhone 17, fara a-si asuma vreo obligatie in acest sens, rezervandu-si dreptul de a alege modelul de iPhone oferit.

9.2. Valoarea totala a premiilor oferite in cadrul Campaniei este de 9678 euro.

9.3. Suma specificata la pct. 9.1. de mai sus include TVA.

9.4. Intrarea in posesia premiilor se va efectua pe cheltuiala Organizatorului, prin livrare la adresa specificata de catre Castigatori. Organizatorul va depune eforturi rezonabile pentru a asigura livrarea premiilor in termen de maximum 20 de zile lucratoare de la data validarii Castigatorilor, fara a isi asuma o obligatie in acest sens. Livrarea este posibila doar pe teritoriul Romaniei. Odata cu intrarea in posesia premiului, Organizatorul este eliberat fata de Castigator de orice obligatie nascuta in temeiul prezentului Regulament. Participantilor la Campanie nu le sunt impuse niciun fel de cheltuieli directe sau indirecte suplimentare, altele decat cele necesare pentru intrarea in posesia premiilor.

9.5. Castigatorii premiilor oferite in cadrul acestei Campanii nu au posibilitatea de a primi contravaloarea in bani a premiului sau de a-l schimba cu alte bunuri ori servicii si nici sa solicite schimbarea parametrilor sau caracteristicilor premiului.

 

SECTIUNEA 10. ANUNTAREA CASTIGATORILOR

 

10.1. In baza obligatiei legale a Organizatorului, numele si prenumele Castigatorilor, precum si premiile castigate in Cadrul Campaniei vor fi facute publice pe Website-ul Toyota, precum si pe Pagina de Facebook Toyota Romania si Pagina de Instagram Toyota Romania si pe alte canale de comunicare desemnate de Organizator, in conditiile prezentului Regulament. Refuzul unui Castigator ca datele mentionate in prezentul articol sa fie anuntate public au drept consecinta invalidarea Castigatorului. Intr-un asemenea caz, premiul se reporteaza unui alt Participant sau se anuleaza, conform deciziei Organizatorului.

 

SECTIUNEA 11. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

 

11.1. Intrucat Organizatorul solicita Participantilor la Campanie anumite date ce au caracter personal, Organizatorul asigura si protejeaza drepturile persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal in conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date („Regulamentul general privind protectia datelor” sau „RGPD”).

11.2. Informatiile cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal pe care Participantii le furnizeaza Organizatorului se gasesc detaliate in Nota de informare din Anexa 1, parte integranta a prezentului Regulament.

 

SECTIUNEA 12. TAXE

 

12.1. Organizatorul se obliga sa calculeze si sa vireze impozitul datorat pentru premiile obtinute de catre Castigatori in conformitate cu prevederile Codului Fiscal in vigoare.

 

SECTIUNEA 13. INCETAREA SAU INTRERUPEREA CAMPANIEI. FORTA MAJORA

 

13.1. Campania si orice Concurs al Campaniei pot inceta inainte de implinirea perioadei prevazute in cazul producerii unui eveniment ce constituie forta majora, inclusiv in cazul imposibilitatii Organizatorului, din motive independente de vointa sa, de a asigura desfasurarea in bune conditii a Campaniei sau a oricarui Concurs al Campaniei. Pentru scopul acestui Regulament, forta majora inseamna orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau prevazut de catre Organizator, inclusiv imposibilitatea Organizatorului din motive independente de vointa sa, si a carui aparitie il pune pe acesta din urma in imposibilitatea de a-si indeplini obligatiile asumate prin Regulament.

13.2. Daca o situatie de forta majora impiedica sau intarzie total sau partial executarea Regulamentului si continuarea Campaniei, Organizatorul va fi exonerat de raspunderea privind indeplinirea obligatiilor sale pentru perioada in care aceasta indeplinire va fi impiedicata sau intarziata, conform art. 1351 Cod civil. Organizatorul, daca invoca forta majora, este obligat sa comunice Participantilor la Campanie existenta acesteia in termen de 10 zile lucratoare de la aparitia cazului de forta majora.

13.3. In intelesul prezentului Regulament constituie cazuri de forta majora (fara ca enumerarea sa fie limitativa, ci doar utilizata in scop exemplificativ) urmatoarele evenimente:

  • Tentative de frauda ale mecanismului Campaniei prin mijloace electronice sau alte mijloace;
  • Orice reglementare care poate aparea ulterior intrarii in vigoare a Regulamentului si care poate interzice sau modifica termenii acestuia.

13.4. Campania mai poate inceta inainte de implinirea perioadei stabilite ori poate fi suspendata oricand in baza liberei decizii a Organizatorului, cu conditia ca acesta sa comunice in prealabil o astfel de situatie si cu respectarea prevederilor prezentului Regulament.

ANEXA nr. 1 la Regulamentul Campaniei

IN FOCUS II: Toyota C-HR

Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal („Nota de informare”)

1. Domeniul de aplicare & definitii

 

Aceasta Nota de informare face parte din Regulamentul Campaniei „Castiga cu Toyota C-HR” alaturi de care trebuie citita si inteleasa. Daca in cuprinsul acestei Note de informare apar termeni scrisi cu majuscula, acestia vor fi definiti potrivit Regulamentului, daca nu este in mod clar mentionat altfel.

 

2. Date privind operatorul de date cu caracter personal

 

In vederea desfasurarii Campaniei, datele cu caracter personal ale Participantilor vor fi prelucrate de catre Toyota Romania S.R.L. cu sediul in Bulevardul Pipera nr. 1-6A, Voluntari, judetul Ilfov, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J23/2402/2008, CUI 12723443 (denumita in continuare „Operatorul").

 

3. Categorii de date cu caracter personal prelucrate in cadrul Campaniei

 

In cadrul Campaniei, Operatorul va colecta de la Participanti urmatoarele categorii de date cu caracter personal:

(i) Nume de utilizator Instagram sau Facebook (in functie de Concursul Campaniei la care se participa);

(ii) Nume;

(iii) Prenume;

(iv) Data nasterii;

(v) Daca exista suspiciuni cu privire la data nasterii, Organizatorul isi rezerva dreptul de a solicita o copie a cartii de identitate pentru verificarea acesteia, in care Castigatorul va lasa vizibile doar numele si prenumele si data nasterii, urmand a acoperi, inainte de a trimite copia cartii de identitate catre Organizator, toate celelalte date cu caracter personal;

(vi) Codul numeric personal (pentru indeplinirea obligatiilor legale ale Organizatorului);

(vii) Adresa de livrare;

(viii) Numar de telefon.

 

4. Scopurile prelucrarii

 

Datele cu caracter personal ale Participantilor la Campanie vor fi prelucrate de catre Operator exclusiv in urmatoarele scopuri, in conditiile Regulamentului:

(i) pentru organizarea si desfasurarea Campaniei;

(ii) desemnarea si validarea Castigatorilor;

(iii) atribuirea premiului si indeplinirea obligatiilor fiscale si contabile aferente organizatorilor de campanii promotionale;

(iv) prevenirea si combaterea fraudarii Campaniei.

 

5. Temeiul juridic al prelucrarii

 

Prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal se realizeaza ca urmare a exprimarii optiunii voluntare de a participa la Campanie. Exprimarea acestei optiuni echivaleaza cu incheierea unui contract cu Operatorul, in conformitate cu Regulamentul Campaniei. Va rugam sa aveti in vedere ca ulterior acestui moment, prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal se realizeaza in scopul executarii acestui contract.

Astfel, participarea dvs. la Campanie implica intelegerea dvs. cu privire la faptul ca, in vederea executarii contractului (i.e. desfasurarea Campaniei), veti primi comunicari cu privire la Campanie prin mesageria contului cu care ati participat la Concursul Campaniei. Astfel de comunicari pot privi formalitati necesare atribuirii si revendicarii premiului dvs., in cazul in care sunteti desemnat Castigator.

Suplimentar, va rugam sa aveti in vedere ca prelucrarea datelor dvs. se poate realiza de catre Operator pentru indeplinirea oricaror obligatii legale aplicabile sau pentru satisfacerea interesului legitim al Operatorului de prevenire si combatere a fraudarii Campaniei, cu respectarea conditiilor stabilite de lege.

 

6. Destinatarii datelor cu caracter personal

 

Operatorul poate comunica datele personale ale Participantilor unor terte parti in urmatoarele situatii:

(i) Furnizori de servicii: Operatorul poate contracta furnizori de servicii care sa il asiste in desfasurarea Campaniei precum furnizori de servicii IT, furnizori de servicii de marketing etc. Operatorul solicita acestor terte parti sa respecte toate legile aplicabile privind protectia datelor si cerintele de securitate referitoare la datele personale ale Participantilor;

(ii) Consultanti care ofera asistenta societatii precum avocati externi, auditori, experti;

(iii) Autoritati publice, in cazul in care i se impune acest lucru prin lege sau in cazul in care considera, de buna credinta, ca respectiva divulgare este necesara in mod rezonabil pentru derularea corespunzatoare a obligatiilor fiscale, proceselor juridice, investigatiilor sau pentru a raspunde la orice reclamatii;

(iv) Retelele de socializare: Datele dvs. cu caracter personal (e.g., nume si prenume) pot fi publicate pe paginile Operatorului de pe retelele de socializare (e.g., Facebook, Instagram etc.) in vederea promovarii Campaniei.

 

7. Perioada de stocare a datelor cu caracter personal

 

Ca regula generala, va pastram datele cu caracter personal atata timp cat este necesar pentru indeplinirea scopurilor prelucrarii mentionate in sectiunea 4, pentru a respecta legea, pentru a finaliza o actiune in instanta sau a o investigatie in care Operatorul este implicat sau pentru a va furniza acces la informatii cu privire la produsele si serviciile noastre.

In mod specific, in cadrul prezentei Campanii, datele dvs. vor fi pastrate pe intreaga durata a campaniei si suplimentar, in cazul oricaror obligatii de natura fiscala, pentru o durata de cinci ani de la data de 1 iulie a anului urmator celui incheierii exercitiului financiar in care au fost intocmite documentele, reprezentand termenul legal de prescriptie de la momentul incheierii Campaniei.

 

8. Drepturile persoanelor vizate

 

In vederea asigurarii unei prelucrari echitabile si transparente, Operatorul asigura Participantilor, pe durata Campaniei, urmatoarele drepturi:

(i) dreptul de retragere a consimtamantului cu privire la prelucrare datelor sale cu caracter personal;

(ii) dreptul de a solicita accesul la datele cu caracter personal;

(iii) dreptul de a solicita rectificarea datelor cu caracter personal;

(iv) dreptul de a solicita stergerea datelor cu caracter personal;

(v) dreptul la restrictionarea prelucrarii;

(vi)  dreptul de a se opune prelucrarii;

(vii) dreptul la portabilitate a datelor;

(viii) dreptul de a depune o plangere in fata Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal – website: www.dataprotection.ro (Opens in new window); e-mail: anspdcp@dataprotection.ro (Opens in new window)

Pentru mai multe detalii cu privire la drepturile dvs., pentru orice intrebari legate de activitatea de prelucrare precum si pentru a va exercita drepturile legale, va rugam sa utilizati modalitatile de contact mentionate in Politica de confidentialitate Toyota, disponibila aici.

 

9. Securitatea datelor cu caracter personal

 

Operatorul se obliga sa implementeze masuri tehnice si organizatorice adecvate in vederea asigurarii unui nivel de securitate corespunzator datelor cu caracter personal apartinand Participantilor la Campanie.

La evaluarea nivelului adecvat de securitate, se va tine seama in special de riscurile prezentate de prelucrarea datelor cu caracter personal, generate in special, in mod accidental sau ilegal, de distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizata sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate.

 

10. Modificarea politicii de prelucrare a datelor cu caracter personal

 

Operatorul are dreptul de a modifica prezenta Anexa la Regulament oricand pe durata desfasurarii Campaniei. Orice astfel de modificare va fi publicata pe site-ul Operatorului si/sau al Campaniei, respectiv va fi adusa la cunostinta Participantilor prin aceleasi mijloace prin care au fost instiintati cu privire la Regulament.