1. Despre Toyota
  2. Toyota Aygo – mezinul nazdravan
Ai nevoie de informatii suplimentare?
Browser-ul nu este suportat
Din pacate, browser-ul folosit nu este compatibil cu website-ul nostru. Te rugam incearca sa accesezi website-ul dintr-un alt browser precum Edge, Chrome, Firefox sau Safari.

Toyota Aygo – mezinul nazdravan

Indraznet, agil si eficient, micul Aygo s-a afirmat cu succes pe piata masinilor mici, confirmand competentele marcii in dezvoltarea modelelor de segment A. Odata cu lansarea noului Aygo X, Toyota reinventeaza conceptul de mobilitate urbana, adaugand stil si efervescenta intr-un spatiu dominat pana acum de argumentele rationale.
Atractivitatea modelelor de clasa mica se bazeaza de cele mai multe ori pe aspecte care tin de latura practica a masinii si costurile reduse de intretinere, iar Toyota a stiut dintotdeauna sa construiasca povesti de succes pornind de la aceste atribute. Este si cazul mezinului Aygo, comercializat incepand din 2005 ca optiune de incredere pentru traficul urban. 

Dimensiunile compacte, manevrabilitatea, fiabilitatea si eficienta economica l-au plasat pe Aygo in fruntea segmentului masinilor mici, fiind in egala masura indragit de tineri si apreciat de operatorii de servicii de curierat si livrari.

Dar si-a gasit si alti fani. Pentru unii, Aygo a fost material sportiv intr-un meci de fotbal supradimensionat. Pentru altii a devenit o jucarie riscanta pe o bucla parcursa de un cascador cu nervii tari. Apoi, a fost si acel exemplar dezlantuit, conceptul unic Aygo Crazy, cu motor central de aproape 200 de cai, tractiune spate si un sprint de supercar (0-100 km/h in mai putin de 6 secunde).Indraznet si eficient, Aygo s-a afirmat cu succes pe piata masinilor mici. Odata cu lansarea noului Aygo X, Toyota reinventeaza conceptul de mobilitate urbana.

Descopera noul Aygo X

Vrei sa vezi in ce s-a transformat apreciatul Aygo?
Afla mai multe

You go, Aygo

Dincolo de aplicatiile extreme in care a fost intrebuintat, Aygo s-a remarcat de la inceput prin claritatea conceptului si precizia abordarii, echilibrate inspirat pentru a da nastere unui design minimalist, dar surprinzator de elegant. De la hayonul din sticla pana la conformatia distilata a plansei de bord, fiecare detaliu a fost gandit cu minutiozitate pentru a fi eficient economic si functional, fara a pierde din vedere valoarea stilistica a demersului.      

Cu exceptia implementarii excentrice a motorului 1.8 VVTi pe Aygo Crazy, prima generatie a celui mai mic model Toyota din Europa si-a limitat oferta la doar doua propulsoare, unul pe benzina si unul pe motorina. A doua serie a fost si mai sobra, eliminand cu totul optiunea diesel.

Clientii nu au vazut acest lucru ca pe o limitare, vanzarile lui Aygo ramanand relativ constante in decursul unei cariere de mai bine de 16 ani, care a insumat peste 1,4 milioane de exemplare produse. La fel de constant a fost si gradul de fiabilitate, apreciat de asociatia germana ADAC in mai multe randuri, cel mai recent in 2020, aproape de finalul productiei acestui model Toyota.

Daca prima generatie a promovat un design exterior consensual, cu trasaturi rotunjite, domoale, a doua serie Aygo, lansata in 2014, a preferat trasaturi mai ferme, mizand pe o fizionomie cu accente agresive, marcata de X-ul frontal care incadra farurile in partea superioara si grila ampla in zona inferioara a botului. Plansa de bord a pastrat liniile directoare ale modelului precedent, dar le-a reinterpretat in mod armonios pentru a include ecranul tactil de 7” al sistemului multimedia. 

Frugalitatea lui Aygo s-a concentrat de data aceasta doar pe consumurile si emisiile premiatului tricilindru Toyota de 1.0 litru (72 CP), care dupa optimizarile din 2018 au coborat pana la 3,8 litri/100 km, respectiv 86 g CO2/km pentru versiunea Eco. Raportat la aceste performante, este perfect explicabila decizia de a nu introduce o solutie hibrida de propulsie, care ar fi ingreunat masina fara un beneficiu real si ar fi alterat structura de preturi. 

In schimb, nivelurile de echipare au dobandit o tusa de sofisticare inedita pentru segmentul A, adoptand intre altele conectivitate cu Apple CarPlay si Android Auto (inclusiv compatibilitate cu comenzile vocale), camera video pentru marsarier, chiar si optiunea unui amplu pavilion pliabil din material textil.    

Altfel, agilitatea si manevrabilitatea masinii nu au fost afectate, gratie mentinerii unui profil cu console scurte, care scotea in evidenta rotile de aliaj de 15”. 

Configureaza Aygo X

Un simplu exercitiu de configurare a lui Aygo X contureaza posibilitatile de exprimare a propriei personalitati, asa cum se reflecta in luminile orasului si in spectacolul urban. Un test drive edificator este de asemenea recomandat.
Configureaza

X-tra atractivitate

Nevoia de a tine pasul cu asteptarile tot mai exigente ale clientilor, cu marile tendinte de piata si cu reconfigurarea disponibilitatilor de productie in Europa (Toyota a devenit la inceputul anului trecut unicul proprietar al uzinei auto de la Kolin, Repulica Ceha), explica in buna masura resorturile care au determinat reinterpretarea personalitatii lui Aygo.

Primul semn palpabil al acestei schimbari strategice a fost oferit de prezentarea conceptului Aygo X PrologueOpens in new window, care a anticipat aparitia actualului model de serie Aygo XOpens in new window, un crossover inedit cu forme atletice, viguroase, cu garda la sol inaltata si optiuni multiple de personalizare. 

In Aygo X se contopesc acele repere practice si functionale care au cladit coloana vertebrala a primelor doua generatii Aygo cu elementele contemporane exprimate la nivelul tehnologiei, sigurantei si performantelor dinamice.

La fel ca in trecut, este disponibil un singur motor, tricilindrul de 1.0 litru pe benzina (72 CP), cuplat la o cutie manuala sau o transmisie cu variatie continua S-CVT. In schimb, Aygo X beneficiaza de o versiune revizuita a platformei evoluate TNGA-B, utilizata de Toyota Yaris si Yaris Cross, ceea ce aduce cu sine un comportament rutier imbunatatit semnificativ. 

Transformarea profunda a mezinului Toyota este reflectata cu fidelitate de optiunile cromatice pentru caroserie, condimentate cu patru combinatii picante de culori: sectiunea neagra (plafonul si posteriorul masinii) intra in contrast (la alegere) cu Rosu Chili, Verde Cardamon, Albastru Juniper sau Bej ghimbir. 

Miza a crescut si la interior, unde sincronizarea wireless cu telefonul mobil deschide calea conectivitatii intuitive chiar si de la distanta, prin intermediul aplicatiei MyT. Inedita pentru un model din acest segment, avangarda tehnologica se regaseste atat in echipamentele de confort si accesibilitate (unitatea multimedia Toyota Touch 2 cu ecran tactil HD de 9” pentru nivelurile superioare de echipare, sistemul audio premium JBL, farurile cu functie Follow-me-home si multe altele), cat si in pachetul vast de siguranta, care include inca din echiparea de serie sistemul Pre-impact cu functie de detectie a pietonilor si biciclistilor, recunoasterea indicatoarelor rutiere, regulatorul de viteza adaptiv sau sistemul de avertizare Driver Attention Alert, pentru a nominaliza doar cateva dintre dotari.

In ritmul orasului

De departe cea mai importanta caracteristica a noului Aygo X se raporteaza la personalitatea sa expansiva si expresiva. Semnatura luminoasa a farurilor si blocurilor optice posterioare delimiteaza o silueta originala si jucausa, care poate expune detalii stilistice surprinzatoare (cum sunt insertiile portocalii de pe praguri si jantele de aliaj de 18”, de pe bara fata si spate, pentru echiparea Limited Edition).

Optiunile de individualizare continua la interior, combinatiile cromatice ale caroseriei avand echivalente inspirate pentru tapiteria scaunelor.       

Personalitatea dinamica a noului Aygo X ramane vizibila in toate nivelurile de echipare, de la Active (doar pentru versiunea cu cutie de viteze manuala) pana la Limited Edition (exclusiv cu transmisia S-CVT), fiind de subliniat dotarea bogata in versiunea de baza, care include repere oferite de unii concurenti drept optionale contra cost. Este un mod alternativ de a aprecia aspectul rational al unei alegeri intemeiate pe raportul imbatabil dintre pret si continut, cu atat mai mult cu cat costurile de intretinere sunt mentinute la un nivel extrem de scazut.

Test Drive Aygo X

Natura cu adevarat jucausa a lui Aygo X se simte cel mai bine la volan. Inscrie-te la Test Drive ca sa o experimentezi si tu!
Afla mai multe